Eu n-am să uit nicicând a ta privire,
Nici buzele ce fruntea-mi sărutau,
Și n-am să uit nici trista-mbrățisare
Când brațele adio-mi murmurau.
Eu n-am să uit nici glasul tremurând
Ce îmi rostea cuvinte de plecare.
Te voi privi mereu, înlăcrimând,
Din trista-ndurerată depărtare.
Și-ai să rămâi mereu un vis pierdut,
O stea căzută fără de-mplinire,
Un cântec tainic fără de-nceput,
O melodie fără de oprire.
Ai să citești mereu un vers străin
Ce numele și sufletul mi-l poartă,
Vei ști că muză-mi ești, tu, om divin,
Ești poezia mea rostită-n șoaptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu