Oarecare

Tu crezi c-am fost un trecător în noapte
Ce-n albe așternuturi te-a iubit,
Iar dimineața am plecat departe
Și amintirea ta...am risipit.

Tu crezi c-ai fost o simplă nebunie,
Un trup fierbinte-n patul meu murdar
De câte-atingeri fost-au și-or să fie,
Tu crezi că tot ce simți e în zadar.

Iar când apar pe strada casei tale,
O lacrimă în ochi eu îți zăresc.
Tu crezi c-ai fost o simplă "oarecare"
Iar eu nu vreau să cred că te iubesc.

 Tu nu-nțelegi că timpul nu mă lasă 
 Să te alung din suflet sau din gând, 
 Și nu e clipă, care să sosească, 
 Să stingă visul rămas așteptând.
 Și nu-nțelegi că viața, fără tine,
 E un deșert, etern nedeslușit,
 De vise stranii ce-au rămas în mine
 Cu-a lor destin învins, neîmplinit.

Taina dintre două șoapte

Câte haine au căzut pe podeaua ta
Și câte atingeri ai mai osândit?
Câte suflete-ai ținut în palme
Și câte trupuri ai mai otrăvit?
Câte speranțe ai mai frânt în noapte
Și câte vise ai ucis în zi?
Câte amintiri ai lăsat în urmă?
Iar tu, de cine-ți vei mai aminti?
Câtă căldură ai aprins în trupuri
Și cât frig ai lăsat în urma ta?
Câte inimi ai lăsat piezișe
Și cine rana le va vindeca?
Cât te mai zbați în trupuri făr' de suflet
Și câte nopți vei pierde făr' de știre?
Că nu-i iubirea acolo unde-o cauți,
Iubirea e ascunsă doar în tine.
Și-o cauți în zadar sub haine scumpe,
În trupuri calde doar pentru o noapte.
N-ai s-o găsești în albe așternuturi,
Îubirea-i taina dintre două șoapte.

În mine te păstrez și-acum,
Etern, în suflet și în minte.
"Tu" ești cel mai frumos cuvânt
Ce nu-l pot spune în cuvinte.

Enigma

Ești doar o amintire,
O stranie enigmă.
În minte-mi ești mereu,
Iar sufletu-mi te strigă.

Și strigă în zadar
Că nu-i dai ascultare.
Nu știi ce mă ferice,
Nu știi nici ce mă doare.

Tu cauți fericirea
În brațe reci, străine,
Iar eu îți port iubirea
În suflet, plin de tine!

În căutarea fericirii

Se stinge trupul încleștat de ani,
Iar sufletul intact, nefolosit,
În goana dup-averi și după bani,
Cu sentimente false-i irosit.

Cutreierăm doar gălăgii în noapte
Ce scrum se fac pe-a șoaptei amăgiri,
Ne mulțumim cu fericire-n rate,
Trăim într-un abis de rătăciri.

Cu vorbe căutăm mereu iubirea,
Cu fapte o respingem neîncetat.
Doar sufletul păstrează fericirea,
S-o căutăm în el noi am uitat.

Ce nebunie...

Ce nebunie este între noi...
Ca valurile mării înspumate,
Ca o furtună ce-a distrus în zori
Toată pasiunea divulgată-n noapte.

Și ce covor de vise așternut
În zarea clipei neînțeles de vastă,
Când trupurile noastre, unul sunt,
Iar luna ne privește prin fereastră.

Ce nebunie și ce vis plăpând,
Ce liniște și ce dezlănțuire,
Atunci când trupurile noastre, unul sunt,
Atingem culmile de nemurire.

Rătăcire

Ne căutăm, dar nu ne mai găsim;
Trăim pierduți fără de rost în lume;
Indiferenți, nu știm când mai iubim,
Căci ce-am iubit cândva a lăsat urme.

Ne pierdem în destine rătăcite
Și sufletul nu-și mai găsește locul.
Închis-am dragostea-n morminte,
Iar Dumnezeu ne-a rătăcit norocul.

Gravăm în minte legi bătute-n cuie
Cum că iubirea-ar fi o slăbiciune.
Din suflet vrem să facem o statuie,
Iar într-o zi o vom găsi ruine.

Uităm că-i câmp de renunțări și lupte
Întreaga și frumoasa noastră viață,
Cu întuneric ne închide-n noapte,
Cu soare ne trezește-n dimineață.

Umbra ta

Mă porți pe culmi de nebunie
Și în păcat tu mă sădești.
Te strâng la piept cu bucurie,
Iar trupul cald...tu mi-l îngheți!

Tu faci din soare, stropi de ploaie,
Din cer senin, furtună faci.
În negru-mbraci orice culoare,
Tot ce iubești...în scrum prefaci!

Strivești în mâini atingeri calde,
În suflet îmi presari venin.
Îmi lași numai memorii fade,
Știi c-am să plec...și-am să revin!

Mă chemi mereu cu o privire
Și mă alungi c-o vorbă rea.
Tu știi mai bine ca oricine:
În suflet port doar umbra ta!

Iubirea

Iubirea-i vânt, iubirea-i ploaie,
Iubirea-i flacără și soare.
Iubirea-i îngerul din cer,
Iubirea-i demon și mister.

Iubirea calcă și strivește,
Iubirea înalță, construiește.
Iubirea-i fulger și război,
Iubirea-i liniștea din noi.

Iubirea-i tot ce poți să vezi,
Ce poți simți și nu-nțelegi.
Iubirea-i gândul depărtat
Și tot ce-n suflet ai păstrat.

Te strig, m-alungi,
Te chem, mă uiți,
Te vreau, tu fugi,
Și nu m-asculți...
Mă vrei puțin,
Mă ai de tot,
O zi-i senin,
Un an potop.
Tu pleci mereu
Și vii când vrei,
M-alungi, mă chemi,
Ies doar scântei.
Te vreau de tot,
Mă vrei puțin,
Doar când ți-e dor
De-un cer senin.
La mine-n suflet
Ești mereu,
La tine-n gând
Prea rar sunt eu.
Și te urăsc...
Cu tot din mine,
Cu tot ce simt
Eu pentru tine,
Cu tot ce-mi dai,
Cu tot ce-mi iei,
Cu ce-mi refuzi,
Cu ce-mi oferi.
Și te urăsc
Cu nebunie,
Cu toată dragostea
Din mine.

Sunt tot ce-nvăț,
Sunt ce citesc,
Sunt tot ce cred,
Sunt ce iubesc,
Sunt oamenii
De lângă mine,
Sunt tot ce pot
Să vad în tine.
Eu sunt mereu
Ce-aleg să fiu:
Furtună sau...
Cerul senin !

Şi totuşi...

Şi totuşi nu te pot uita,
Chiar dacă timpul, ca un fulger trece,
Chiar dacă soarele n-ar mai veghea
Întreg pamantu-ntunecat şi rece.

Şi totuşi nu pot să te scot
Din sufletu-mi prea plin de tine,
Şi tot oceanul la un loc
N-ar stinge setea-mi de iubire.

Şi totuşi nu te pot iubi,
Tu-ncerci s-alungi orice speranţă,
Eu totuşi sper, ca într-o zi,
Iubirii să-i mai dai o şansă.

Şi totuşi ştiu, n-am să fiu eu,
Stăpână pe a ta iubire,
Dar nu uita că locul tău,
Pe veci, e în suflet la mine!

O simplă amintire

Ești doar un cântec dintr-o toamnă caldă,
Ești doar un vis dorit și ne-mplinit,
Ești doar un vânt ce pare-a fi tornadă
În sufletu-mi pustiu și răvășit.

Ești doar un semn de carte învechită
La pagina la care mă așez,
În ea e doar o floare ofilită
Și amintirea-n care te păstrez.

Ești doar un chip dintr-o fotografie,
Ce n-am putere azi să-l mai privesc.
Ești doar atât: o simplă amintire,
Un om pe care nu pot să-l iubesc.

Ruine

Plecarea ta a luat cu tine,
Din mine, cea mai caldă parte.
Cândva mă voi găsi, pe mine,
Pierdută-n alte mâini și șoapte.

Voi căuta sărutul tău
În suflete ce par ruine,
Vor căuta, la fel și ei,
Sărutul dintr-o amintire.

Ne vom iubi plini de pasiune,
De dragoste atât de goi...
Vom căuta printre ruine,
Ne vom trezi singuri în doi.

Vom asculta o melodie
Ce ne-amintește de trecut,
Și poate-această poezie
Ne-aduce aminte de-nceput.

Cu toții am iubit odată,
Cu toții am plecat cândva,
Și-am regretat măcar o clipă
Că n-am rămas cât trebuia.

Să regretăm rost nu mai are.
Să ne-amintim? Cu ce folos?
Vom merge numai înainte.
Timpul nu poate fi întors!

Oare după astă noapte,
Din noi doi, ce-o mai fi mâine ?
Orice flacăra ce arde,
Pan' la urmă scrum rămâne...