Taina dintre două șoapte

Câte haine au căzut pe podeaua ta
Și câte atingeri ai mai osândit?
Câte suflete-ai ținut în palme
Și câte trupuri ai mai otrăvit?
Câte speranțe ai mai frânt în noapte
Și câte vise ai ucis în zi?
Câte amintiri ai lăsat în urmă?
Iar tu, de cine-ți vei mai aminti?
Câtă căldură ai aprins în trupuri
Și cât frig ai lăsat în urma ta?
Câte inimi ai lăsat piezișe
Și cine rana le va vindeca?
Cât te mai zbați în trupuri făr' de suflet
Și câte nopți vei pierde făr' de știre?
Că nu-i iubirea acolo unde-o cauți,
Iubirea e ascunsă doar în tine.
Și-o cauți în zadar sub haine scumpe,
În trupuri calde doar pentru o noapte.
N-ai s-o găsești în albe așternuturi,
Îubirea-i taina dintre două șoapte.

În mine te păstrez și-acum,
Etern, în suflet și în minte.
"Tu" ești cel mai frumos cuvânt
Ce nu-l pot spune în cuvinte.

Enigma

Ești doar o amintire,
O stranie enigmă.
În minte-mi ești mereu,
Iar sufletu-mi te strigă.

Și strigă în zadar
Că nu-i dai ascultare.
Nu știi ce mă ferice,
Nu știi nici ce mă doare.

Tu cauți fericirea
În brațe reci, străine,
Iar eu îți port iubirea
În suflet, plin de tine!

În căutarea fericirii

Se stinge trupul încleștat de ani,
Iar sufletul intact, nefolosit,
În goana dup-averi și după bani,
Cu sentimente false-i irosit.

Cutreierăm doar gălăgii în noapte
Ce scrum se fac pe-a șoaptei amăgiri,
Ne mulțumim cu fericire-n rate,
Trăim într-un abis de rătăciri.

Cu vorbe căutăm mereu iubirea,
Cu fapte o respingem neîncetat.
Doar sufletul păstrează fericirea,
S-o căutăm în el noi am uitat.

Ce nebunie...

Ce nebunie este între noi...
Ca valurile mării înspumate,
Ca o furtună ce-a distrus în zori
Toată pasiunea divulgată-n noapte.

Și ce covor de vise așternut
În zarea clipei neînțeles de vastă,
Când trupurile noastre, unul sunt,
Iar luna ne privește prin fereastră.

Ce nebunie și ce vis plăpând,
Ce liniște și ce dezlănțuire,
Atunci când trupurile noastre, unul sunt,
Atingem culmile de nemurire.

Rătăcire

Ne căutăm, dar nu ne mai găsim;
Trăim pierduți fără de rost în lume;
Indiferenți, nu știm când mai iubim,
Căci ce-am iubit cândva a lăsat urme.

Ne pierdem în destine rătăcite
Și sufletul nu-și mai găsește locul.
Închis-am dragostea-n morminte,
Iar Dumnezeu ne-a rătăcit norocul.

Gravăm în minte legi bătute-n cuie
Cum că iubirea-ar fi o slăbiciune.
Din suflet vrem să facem o statuie,
Iar într-o zi o vom găsi ruine.

Uităm că-i câmp de renunțări și lupte
Întreaga și frumoasa noastră viață,
Cu întuneric ne închide-n noapte,
Cu soare ne trezește-n dimineață.