Imagini trecătoare

 
 Mă pierd în amintirile din depărtare
 Ca-ntr-un ecou puternic, infinit,
 Tu-mi spui că sunt imagini trecătoare
 Și tot ce-ncepe are un sfârșit.
 
 Iar orice zâmbet îmi inundă chipul
 În lacrimă mereu tu îl transformi,
 Ai preschimbat în vuiet și destinul,
 Cu orice vânt, tu sufletu-mi adormi.
 
 Dar inima, ce-ai tulburat-o-n mine,
 Nu-și mai găsește loc, nici alinare.
 Sufletul meu te strigă doar pe tine,
 Iar tu-i șoptești "imagini trecătoare".

Trist decor

 Mă cred stăpână pe a ta privire,
 Când tu mă vezi doar umbra ochilor...
 Nu vezi decât ce nu a fost să fie,
 Iar ce a fost, îmi spui că-i trecător.
 
 Îmi ștergi din vise orice amintire,
 Ce stranii călăuze le-am purtat...
 Repeți mereu "nimic n-o să mai fie"
 Și tot ce-a fost cândva, tu ai uitat.
 
 Dar poate tu, nu porți nimic în tine,
 Tu n-ai trecut, tu nu ai viitor,
 Ești doar un ceas ce trece în neștire,
 Tot ce trăiești e doar un trist decor.

Anotimp

În suflet port eterna primăvară,
 Deși afară-i vânt și ger cumplit.
 Ești floarea de cireș ce mă-nfioară
 În albul iernii de nedeslușit.
 
 Ești roua care cade dimineața
 Și ploaia ce apare-n miez de noapte;
 Ești vântul care tulbură speranța
 Cu atingerea trimisă de departe.
 
 Te simt în fulgii care cad din cer
 În soare-ți simt atingerile fine,
 Tu anotimp îmi ești-etern mister,
 Îngheți, topești-tot sufletul din mine.

Cauți rost și mângâiere
Într-o clipă de plăcere.
Bați la porți închise iar
Și te mistui în zadar.
Cauți visele-n oglindă,
Iar ochii tăi, fără de tihnă,
N-au curaj să mai privească,
Ce-a fost scris ca să iubească.

În foc rece, ploaia caldă,
Se transformă și-o să cadă
Peste trupu-mi înghețat,
Care trebuie purtat
Pe-astă lume ce-i de gheață,
Ce nu știe-a mea speranță.
Suspinând în mine-un suflet,
Tremurând ca și un vuiet,
Caut și nu mă opresc
Până dragoste găsesc,
Iar de n-o să vrea destinul...
Am să ard în flăcări timpul.

Lacrimile nu le vezi,
Nu vei mai gasi dovezi
Cum c-as plange din iubire
Nime`n lume n-o sa stie.

Cine-s eu, să judec timpul?
Care mi-a secat destinul...
Dar tu cine ești străine,
De mă judeci tu pe mine?
De himere voi iubi,
Sufletul nu-nvinui.
El n-aude, nici nu vede,
Adevărul, el nu-l crede.
El mă seacă de puteri,
Mă inundă în dureri,
Dar tot el, din iad mă scoate
Și în rai m-așează-n noapte.
"Speranță" eu mă numesc,
Suflet știu c-am să găsesc,
Însă a mea ursitoare
Mi-a lăsat blestem cam mare:
"Să iubești cu trup și suflet,
Să primești numai un cuget.
Iar când te-o iubi pe tine
Să-nghete a ta iubire."

Sunet

Căutăm oceanul în deșert,
Si adevărul...din toată-nșelăciunea.
Avem o viață numai, pe pământ,
E în zadar să-i căutăm rațiunea.

Privim in gol, prin oamenii din jur,
Nici nu-i vedem, nici nu-i simțim alături.
Tot singur, ca ecoul murmurând,
Păcatele încerci să ți le scuturi.

Nici masa plină, nici paharul gol,
Nu te-a făcut să uiți de al tău suflet.
E în zadar să-ncerci, acest decor,
Să-l umpli cu mai mult decât un sunet.

Ești doar un sunet trecător prin lume,
O melodie-n gama do major.
Pornește-ți cântecul, și-ncearcă astăzi,
Ca piesa ta să-ncânte acest decor.